Citeam un articol de la Florin Alexandru despre nemulțumire, care se vede și se simte în oameni (probabil că și în tine, măcar uneori) ca o încruntare, uneori pe chip, alteori ascunsă bine, chiar și de noi.
Încruntarea aia care te face să exclami la orice lucru: nu e ok, se putea mai bine, viața e grea, niciodată nu o să….
Când am început articolul, primul gând a fost “eh…eu sunt super mulțumită, mă bucur zilnic de ce trăiesc și îmi place viața mea, nu e pentru mine articolul”. Cu toate astea am citit în continuare și am realizat că am uitat un aspect, aș zice important, în discursul intern.
Pe mine…
Aici sunt definiția nemulțumirii.
Îmi încurajez mereu prietenii să facă lucruri noi, să îndrăznească și mi se pare suficient și de admirat că au încercat și că lucrează pentru ce își doresc sau la o simplă ideea, poate doar fun și “neimportantă”.
În schimb, dacă fac eu ceva, pot spune deja cum o să mă simt când termin, indiferent de rezultat – nemulțumită. Poate fi eșec total sau succes, ceva sigur trebuia făcut mai…altfel.
În situația asta sunt foarte multe persoane, deci e clar că nu sunt singură (ba dimpotrivă) în universul nemulțumirii.
Diferența dintre mulțumire și nemulțumire
Este destul de simplu de identificat.
Din starea de mulțumire te simți bine cu tine, orice lucru pe care îl faci este interesant, e o oportunitate de a face ceva și găsești rapid beneficiile în orice lucru mic. Ești capabil să identifici ușor ce lucruri bune ai câștigat din fiecare acțiune: l-ai cunoscut pe X, uite, ai aflat informația asta utilă, ai descoperit un site nou, ți-a venit o idee nouă, ai descoperit ce nu merge și știi ce să eviți sau să schimbi pe viitor.
Totul se simte bine, ca o oportunitate de a învăța și descoperi lumea, plus o ocazie bună să te îmbunătățești și să te reinventezi constant. Să afli lucruri noi despre tine. E un sentiment minunat.
Baza stimei de sine rămâne stabilă, nu se schimbă în funcție de rezultatele acțiunilor tale.
Din starea de nemulțumire nu te simți bine cu tine. Iar dacă ești atent la tine și la emoțiile tale, vezi încruntarea. Nu îți celebrezi rezultatul, oricare ar fi. Dacă e prost, tu ești incapabil, iar dacă e bine, știm deja că se putea și mai bine, mai rapid, mai profitabil sau mai eficient.
Totul se simte neadecvat, ca o cursă pe care nu ai cum să o câștigi. Ce vezi în jur e o confirmare că alții pot și tu nu sau că pot mai ușor și mai bine. După fiecare lucru realizat, sari imediat la următorul. Viața este o fugă după rezultatul X, apoi Y, nu un proces în care te bucuri de fiecare moment.
Baza stimei de sine este instabilă. De fapt, stima de sine nu prea este, fluctuează în funcție de ce reușești sau ce spun/cred alții, nu te placi pentru ceea ce ești, pur și simplu, fără nimic de arătat sau demonstrat lumii.
Indiferent cum crezi că este viața ta și ce crezi despre tine, ai dreptate.
Dacă simți că totul în jur e frumos, că totul este o lecție sau un pas înainte, ai dreptate.
Dacă simți că tu nu poți realiza ce îți dorești și nu vei avea niciodată succes (indiferent de cum îl definești), ai dreptate. Poate că vei reuși fără să îți dai seama, dar cu siguranță nu o să-l privești ca un succes și nu o să te bucuri de el. Drumul către burnout este destul de subtil dacă nu îți acorzi atenție.
Buuun…păi și atunci, ce este de făcut?
Cum ajungem să simțim recunoștință și să rămânem în starea de mulțumire?
E simplu să simți recunoștință, sunt sigură că oricine poate simți în orice moment că are pentru ce să fie recunoscător. Fiecare viață este frumoasă, fără excepție, avem sănătate (chiar dacă e deficitară, se poate întotdeauna mai rău), oameni în jurul nostru, măcar unul, fie familie, fie prieten și o mulțime de lucruri și experiențe frumoase, de la cărți, la site-uri, cafenele sau natură.
Nu partea asta este complicată, de a găsi lucruri pentru care să fii recunoscător. Nu este foarte greu nici să ai o rutină zilnică, în care să treci în revistă tot ce ai frumos în viață. O am de foarte mulți ani și deși simt recunoștință oricând scriu sau fac exercițiul ăsta, starea de bază nu se schimbă cu mult.
Partea complicată mi se pare să o integrezi în viața de zi cu zi. Să o trăiești constant și să ai exercițiul de a pune pasiune și curiozitate în tot ce faci, înainte de nevoia de a demonstra.
Lecții de mulțumire de la un coach
Pentru soluții am apelat la Alex Aninoșanu, care este nu doar un trainer și un coach foarte bun, dar este și exemplul meu personal, pe care îl observ zi de zi, despre cum să acționezi din zona de mulțumire, de încredere și stabilitate emoțională.
L-am întrebat ce putem face pentru a acționa mai autentic și dintr-o zonă de mulțumire și entuziasm, nu dintr-una de lipsă, în care vedem mai mult neajunsurile. Dau legătura…:-)
Când vine vorba de a acționa dintr-o zonă de mulțumire și nu dintr-una de nevoie, cred că cel mai important lucru e să fii aliniat intern. Am văzut de multe ori la oamenii cu care lucrez în practica de coaching situația asta, în care au vise sau obiective preluate, pe care nu și le doresc cu adevărat sau care nu sunt ale lor. Le vor pentru că “dau bine”. E greu să alimentezi cu intenții pozitive și să acționezi dintr-un loc pozitiv, când ce vrei să realizezi nu e despre tine. Așa că, ce încerc să descopăr cu oamenii cu care lucrez, este de ce își doresc anumite lucruri.
Alex Aninoșanu
De ce e o întrebare foarte puternică, dacă e folosită cum trebuie.
Așa că te încurajez să îți adresezi întrebarea asta de minimum 5 ori, de fiecare dată când îți dorești să acționezi într-o direcție sau să îți setezi un obiectiv. Cum sună asta în practică?
Să presupunem că vreau să îmi schimb job-ul.
De ce vreau să îmi schimb job-ul? Pentru că îmi doresc să câștig mai mulți bani.
De ce e important pentru mine să câștig mai mulți bani? Pentru că cei care câștigă mai bine sunt percepuți ca oameni de succes.
De ce e important pentru mine să fiu perceput ca un om de succes? Pentru că astfel mă simt validat de către ceilalți.
De ce e important pentru mine să fiu validat de către ceilalți? Pentru că doar dacă se întâmplă asta am încredere în mine și capacitățile mele.
De ce e important pentru mine să am încredere în mine? Pentru că asta este condiția pe care am fost nevoit să o îndeplinesc în trecut pentru a primi iubire, atât de la sine, cât și de la ceilalți.
În cazul de față, vorbim de un obiectiv care nu e de fapt al meu. După cum poți observa nevoia reală și cea comunicată ințial sunt două lucruri total diferite. De asta te încurajez să “sapi”, de fiecare dată când îți propui ceva și să fii sincer cu tine.
Ambiția și motivația de multe ori sunt alimentate de o dorință de a demonstra. Dacă vrei să îți demonstrezi ție, ești cu siguranță pe drumul cel bun. Dacă e despre a demonstra altcuiva, atunci e greu să transformi asta într-un context în care acționezi din mulțumire.
Nu spun că e greșit să fii ambițios, motivat și nici să vrei să demonstrezi, spun doar că trebuie contrabalansat cu un aspect pozitiv pentru care îți dorești lucrul respectiv. Chiar recent aveam o conversație cu un client în care încercam să identificăm aspectul pozitiv din spatele unui obiectiv pe care dorea să îl atingă și nu doar “de ce fugea”. Ăsta e un alt lucru pe care te încurajez să îl faci.
Rai sau Iad?
Jordan Peterson folosește într-o metaforă foarte interesantă conceptele de Rai și Iad. Către ce tinzi și de ce fugi. Dacă ai în minte Iad, e greu de transformat într-o intenție pozitivă, mulțumitoare.
Ca să construiesc pe exemplul precedent, iadul e scenariul în care rămân în locul în care sunt în prezent, nu reușesc să câștig mai mult, implicit să-mi iau validarea necesară.
Raiul e scenariul în care reușesc să obțin ceea ce îmi doresc, iar aici mă refer la nevoia reală. Adică să scap de această condiționare, care îmi spune că sunt demn de apreciere doar dacă câștig suficient. Fac asta gândindu-mă la care sunt alte beneficii pe care le obțin dacă reușesc să fac asta. Adică să satisfac nevoia reală într-un mod sănătos. Mai specific, cum pot satisface nevoia de apreciere fără să depind de alte persoane, adică să vină din interior?
Alex susține pe 17 septembrie și un workshop despre cum să-ți atingi obiectivele și să devii cea mai bună versiune a ta. Detalii în evenimentul de pe Facebook sau pe site-ul Think Backwards.
CONCURS: Participanții la workshop pot câștiga un program de 6 ședințe de coaching cu Alex, în valoare de 900 de euro. (aici detalii despre metoda de coaching folosită de Alex)
Recunoștința din starea de mulțumire
Din sute de articole și materiale citite despre recunoștință, nimic nu a avut rezultate, deși am folosit numeroase tehnici, precum acest ”click” despre starea de mulțumire vs. starea de nemulțumire.
Recunoștința mi se pare că se simte cu adevărat abia după ce reușești să ajungi în starea asta de mulțumire, în care totul (bun sau rău) se așează ca o experiență valoroasă. Atunci se simte recunoștința adevărată pentru tot ce trăiești, la fel de frumoasă ca iubirea necondiționată.
Atât timp cât te concentrezi pe lucrurile pe care NU le faci, NU le ai, ce ai ratat sau ce nu este suficient de bun, recunoștința vine doar ca un exercițiu forțat, în care te simți bine pe moment pentru lucrurile frumoase și realizări, apoi te întorci la încruntare.
Zic aproape….pentru că încă lucrez la mine, însă sunt mai aproape decât oricând.
Acum, la 31 de ani proaspăt împliniți, mă simt mulțumită. Mulțumită de ce am putut face până acum, mulțumită că mă plac și mă accept și nemachiată sau nearanjată, mulțumită și împăcată, în sfârșit, că nu le pot face pe toate, nici nu vreau. Mi-e mai clar ce îmi doresc, ce vine din interior și asta mă duce în starea de mulțumire, care dispare uneori, atunci când mă uit în exterior și pare că nu am destule. Simplul gând că mă uit în jur și vreau altceva, mi se pare o lipsă de iubire pentru propria persoană. E ca un abandon sau o neglijență emoțională să te uiți în afară, să-ți compari copilul interior cu colegul de bancă. Cu atât mai mult cu cât ”colegul de bancă” este cineva care a trecut prin cu totul alte experiențe, este cu totul diferit (intelectual, emoțional, social etc.) și nu există grad de comparație.
De aceea, am și lansat seria de interviuri ”Învață să te iubești” (chiar te invit să citești interviurile), pentru a învăța să mă iubesc și a aduce într-un loc informații atât de valoroase despre relația cu noi înșine, care este cea mai importantă din lume.
Mai departe, voi aplica seria de întrebări ”de ce” și analogia ”Iad sau Rai”, recomandate de Alex, pentru fiecare decizie sau obiectiv. Este un angajament pe care mi-l iau acum, pentru a mă asigura că sunt ancorată mereu la ce îmi doresc eu, nu la ce vreau să vadă sau să-mi ofere alții. E cadoul meu, pentru mine, de ziua mea.
Tu ce alegi să faci pentru tine?
