Am amânat acest articol mai mult decât am amânat orice altceva până acum…cred (e competiție mare). 🙂
L-am amânat pentru că voiam să-l scriu perfect, să adun multă informație, cât mai relevantă, să cer alte opinii, să…multe alte lucruri care ne împiedică, în general, să facem ce vrem acum, pentru că mereu se poate mai bine.
Apoi mi-am dat seama că nu mai are nimeni nevoie de încă un articol foarte bine documentat pe tema burnout-ului, suprasolicitării, problemele societății moderne sau cum vrei să-i spui, ci că e mai important să știi că mai e cineva acolo, care s-a simțit la fel și te înțelege.
Te-ai îndoit măcar o dată de capacitățile tale? Ți-ai pus la un moment dat mult prea multe lucruri pe agendă doar ca să-ți demonstrezi că poți face foarte multe, deci ai valoare? Ai ajuns în punctul în care să lucrezi atât de mult sau să ai atât de multe activități încât să nu ai timp și spațiu nici să-ți auzi gândurile? Alergi de mult timp de la o provocare la alta, încât nici măcar nu apuci să te oprești puțin să sărbătorești?
…și lista poate continua cu diverse întrebări, al căror răspuns îl văd tot mai des la extrem de mulți oameni. Iar răspunsul este DA.
Ce este acest ”popular” burnout?
Îmi aduc aminte de prima dată când am auzit de burnout acum câțiva ani, când s-a mutat o prietenă în Olanda și cineva a primit concediu un an pentru a-și reveni din burnout. Știu sigur că am râs, am căutat definiții, cercetări și articole mai ample…și tot nu am înțeles mai nimic, mi s-a părut fiță de prea mult bine. Etichetă cu care destul de mulți dintre noi am crescut, sub amprenta unei copilării în care am tot auzit că nu există depresii, că viața e făcută să muncești, să faci copii și să mori, nu să fii fericit, că alții decid pentru noi, că nu ne arătăm emoțiile în public etc.
Pe atunci îmi purtam cu mândrie cămașa de workaholică; pasionată de muncă, de fapt, că nu prea am avut niciodată delimitări între muncă și viață personală. Doar ăsta este sensul vieții, din care îți iei validarea și senzația că ești util, nu-i așa?
Sursă: Thrive Global
Pentru niște perspective ceva mai documentate și foarte interesante, îți recomand articolul ăsta de la Mayo Clinic, sau acesta de la HelpGuide.org.
Dicționarul Merriam Webster definește burnout-ul ca fiind “epuizarea forței sau motivației fizice ori emoționale, de obicei ca rezultat al stresului sau frustrării prelungite”. Cu alte cuvinte, efortul nostru constant de supra-adaptare și menținere a controlului în situații care ne depășesc capacitățile fizice sau ne generează conflicte interioare poate avea urmări nefericite pentru organism, care “se arde” sau “se epuizează” de resurse în încercarea de a-și găsi echilibrul.
Aceasta este varianta cea mai simplă și ”academică”, însă se manifestă în tot atâtea feluri câți oameni pe pământ. Nu cred nici că este o boală modernă, la fel ca multe alte lucruri considerate ”probleme moderne”. Cred că totul a existat dintotdeauna, atât probleme de sănătate, cât și emoționale, doar că..nu se știau sau nu se discuta despre ele.
Acum, însă, toată lumea este interesată să descopere cum poate trăi mai mult, mai bine, să obțină tot ce se poate pe lume. Iar accesul superficial la viața a aproape oricărei persoane din lume, din punctul meu de vedere, nu face decât să ne deconectăm de la noi, valorile și dorințele noastre, și să alergăm după tot ce vedem online și credem că ne poate aduce mult dorita fericire.
De ce Burnout I?
În cazul meu, fericirea mai sus menționată consta într-o viață profesională plină de realizări și bani suficienți cât să îmi permit ce îmi doresc, în special multe călătorii. Și ce moment mai bun decât atunci când ești tânăr, singur și fără obligații?
A funcționat bine o perioadă, nu pot să mă plâng, am avut cei mai plini și mai frumoși doi-trei ani din viață până acum. Pe de altă parte, nu am avut zile de weekend sau ”concediu” fără măcar câteva mailuri, discuții și poate vreo 2 task-uri micuțe. Din fiecare lucru pe care îl făceam, mai răsăreau 2-3 idei și plusam în continuare pe to do list, că doar sunt tânără și acum e momentul. Iar cum tot timpul meu se împărțea între muncă și distracție, că doar de aia muncesc, să mă distrez și să fac de toate, oboseala și presiunea constantă la care-mi supuneam mintea m-au ajuns din urmă. Uneori cu boli care mă puneau la odihnă forțată 4-5 zile, uneori cu stări de tristețe și sentimente de nemulțumire, alteori cu senzația că nu fac nimic important și sunt ușor de înlocuit.
Am pus titlul Burnout I pentru că, după aproximativ 8 luni de stat cu acest articol, pe 3 sferturi scris, in drafts, m-am hotărât să-l public incomplet. Incomplet pentru că nu am ce concluzie să scriu, nu am aflat secretul vindecării. 🙂
În schimb, este I pentru că sunt sigură că va exista și un II, pe care îl voi scrie când voi ști cu siguranță că mi-am descoperit răspunsul la tot ce cuprinde ”ce vreau să facfiu când o să fiu mare”, iar asta cu împăcarea că răspunsul se poate schimba de pe o zi pe alta și este ok. De multe ori, cred că este ok să nu știm răspunsul, așa experimentăm viața cu toate stările ei, de aici farmecul vieții. (care nu este ironic)
Pentru că un alt farmec al vieții este să cunoști oameni și să legi relații cu ei, cei potriviți apar în momentul potrivit să schimbe ceva în tine..sau măcar să îți ofere fix ce ai nevoie în acea clipă sau etapă a vieții. Una dintre aceste persoane este Noela Zaharia. Nu numai că a făcut și ea o plimbare prin tărâmul burnoutului, dar a fost suficient de deschisă cât să își împărtășească experiența, plus câteva informații foarte importante.
Despre burnout, o poveste de Noela Zaharia 🙂
Cunosc antreprenori, medici, profesori, traineri sau profesioniști din corporații care au trecut prin acest tip de stres. Unii au ieșit o vreme din branșă, revenind apoi în cu totul alte industrii decât cele în care activau. Alții și-au luat un an sabatic, au făcut copii, au divorțat ori au plecat în călătorii.
Numitorul comun pare să fie schimbarea mediului. Nu doar cel fizic, înconjurător, dar și în sensul de atitudine personală, mindset-ul cu care navigăm prin realitatea exterioară și care ne crează lumea interioară.
În cazul meu, burnout-ul a însemnat somatizarea unui conflict interior sub forma unui atac de vertij. În urma lui am stins lumina într-o arie de lucru (organizațională) și am aprins-o în alta: freelancing-ul!
Cred că la nivel global toate industriile se confruntă cu burnout-ul. Presiunea timpului în termeni de eficiență profesională, perspectiva automatizării proceselor (ne întrecem cu roboții), lipsa de predictibilitate economică și politică, supra-încărcarea cu informații, mirajul spațiului virtual, deconectarea fizică dintre oameni, lipsa de sens în munca depusă sunt doar câteva dintre provocările zilelor noastre. Separate una de cealaltă, provocările pot părea gestionabile. Dar privindu-le împreună ne dăm seama de întregul tablou de forță și energia de care avem nevoie pentru a-i face față!
Apropo de tablou, dacă ne-am simți pe de-a-ntregul, am conștientiza că sitagma work-life balance este un construct care ne epuizează de resurse și mai tare. Pentru că ne forțează să gândim scindat, în loc de incluziv.
Omul este o entitate unitară, deplin funcțională, în esență autonomă, având în raport cu momentul vieții sale mai multe laturi de satisfăcut: profesionist, șef, subaltern, vecin, coleg, prieten, iubit, soț, părinte, fiu, sportiv sau voluntar în acțiuni umanitare. Segregarea acestor roluri în individul ca un tot unitar ar fi un nonsens. Muncesc vs. trăiesc (!)
Sursă poză: dailytimes.com.pk
Colaborarea dintre laturile sale (cu experiențe atât de variate) ar fi mai fructuoasă decât prin efortul izolat al fiecăreia în parte! Dar pentru asta avem nevoie să acordăm atenție laturilor cu o intensitate și pe o durată de timp satisfăcătoare părților. Echilibrul interior înseamnă mai mult decât egalitate între laturi, înseamnă echitate! Adică recunoașterea dreptului fiecăreia dintre ele de a ocupa un loc la masă, de a primi o porție de mâncare după pofta inimii și timp suficient de savurat felul ales! Ah, the beauty of life!
Dintre laturile noastre, pot spune din experiență că cea de părinte se confruntă deseori cu stresul prelungit și epuizarea. Orele lungi la serviciu, timpul scurt împreună cu copiii care au nevoie de atenție, numărul mare de decizii peste zi, lipsurile din educație și infrastructură, contextul politic și economic, presiunea socială pe rezultate academice, digitalizarea, suprapunerea în timp a mai multor nevoi care se cer împlinite, plus bagajul personal al fiecărui părinte, toate acestea generează frustrări care fac din parenting burnout o realitate a tuturor celor care avem copii, lucrăm cu ei sau îi îngrijim pe ai altora.
Viața nu este un sprint, ci un maraton. Deci ce putem face să ne menținem echilibrul, evitând epuizarea resurselor noastre interioare? Să ne ocupăm de propria igienă emoțională tot așa cum ne ocupăm de cea fizică!
Iată trei aspecte de luat în calcul:
- NEVOILE INDIVIDUALE
FOMO – fear of missing out – este una dintre cauzele pentru care ne vine greu să spunem “nu” în relațiile de muncă, sociale, de familie. Acceptăm astfel sarcini peste cele deja sufocante. Ne simțim utili, cineva are nevoie de noi! Sau ne dăm singuri task-uri ambițioase! Misiuni dătătoare de putere, împlinire, relevanță la locul de muncă, iubire de sine, încredere, valorizare personală. Primim cu bucurie șansa de a ne afirma competența, oriunde și oricând, cu orice preț. Timpul nostru este nelimitat iar noi, super-eroi!
Premiza: Sunt suficient!
Întrebări-cheie: Ce am nevoie din tot ce mi se oferă? Ce îmi trebuie (mie) din ceea ce trebuie (să fac)?
- TIMPUL
Ne ținem ocupați. Construim agenda în jurul a ceea ce trebuie (din afară) și nu ceea ce ne trebuie (pentru interior). În loc să scoatem din agendă activități mai puțin importante, noi aglomerăm agenda cu încă un task: “trebuie să mă relaxez”! Suntem anacronici, defazați, deconectați de la nevoile noastre reale. Suntem ori mai rapizi, ori mai lenți decât lumea. Specialiștii se arată îngrijorați că am depășit secolul vitezei și trăim în secolul depresiei și anxietății. Să ne luăm deci timpul necesar pentru a ne echilibra nevoile interioare în raport cu realitatea lumii de afară.
Premiza: Sunt prezent! “Acum” este singurul moment pe care îl pot controla.
Întrebări-cheie: Care este ritmul meu acum? Unde mă aflu (în timp) față de ceea ce mi-am propus și cât de relevant pentru mine mai este obiectivul inițial?
- SPAȚIUL
Cel ce controlează spațiul, mediul în care există, deține puterea. De la omul cavernelor care s-a ridicat mai sus de animal controlându-i habitatul, până la cuceritorii de noi teritorii, omul a căutat să ocupe spații. Deci nu ne ocupăm doar timpul, ci și spațiul. Îl umplem cu tehnologie, oameni, experiențe, planuri, activități. Ne place rolul de cuceritor! Ne ocupăm mintea și corpul în totalitate pentru a deține măcar înăuntru controlul. Spațiul gol ne sperie, este imprevizibil, la fel ca tăcerea care poate deveni stânjenitoare. Așa că umplem golurile din noi pentru a compensa cu impredictibilitatea de afară. “Măcar mă pot baza pe mine cu certitudine, în totalitate.” Vrem să le facem pe toate în același timp. Ne umplem de task-uri și de mândrie și uităm să lăsăm spațiu de respiro și neștiință. Spațiu pentru curiozitate, stocarea informațiilor noi, învățare pe termen lung.
Premiza: Las loc de bine! Spațiul negativ este cel care dă valoare imaginii centrale. El are rolul de a evidenția ceea ce cunoaștem deja și de a ne oferi înțelesuri mai profunde prin jocul de perspectivă.
Întrebări-cheie: Cum îmi iau spațiu pentru mine însumi și față de ceilalți și nevoile lor?
Mai multe despre burnout în acest articol apărut recent în Harvard Business Review care descrie, în context organizațional, cum se poate face trecerea de la busyness la burnout și metode de prevenție a celei din urmă: epuizarea. Poate vă vin câteva idei citindu-l.
_ _ _
Tu ai trecut prin ceva similar? Cum s-a manifestat și cum ai depășit această etapă?
Dintre ”tratamentele” testate până acum, care funcționează se numără terapia, journaling și reality check cu tine și ce simți să faci în fiecare zi, sport și mai ales timp petrecut cu oameni dragi, prieteni, familie, cât mai multe persoane care te înțeleg, te susțin și sunt dispuși să se bucure alături de tine la fiecare mic succes sau reușită.
Astfel de oameni sunt foarte rari. Dacă i-ai găsit, bucură-te cu adevărat și ține-i aproape. Dacă nu i-ai găsit încă, fă lucrurile care îți plac, nu îți fie frică să îți arăți adevărata ta personalitate, iar cei potriviți vor veni singuri lângă tine. Oricum ar fi, cu siguranță te așteaptă multe lucruri frumoase în viață. 🙂
Până la part II, voi reveni cu mai multe articole despre ce am descoperit eu că ajută în momente mai puțin bune, iar dacă ai sugestii, îmi poți lăsa oricând un comentariu sau un mail la ana@beautyoflife.ro.
