Un triunghi amoros dificil de împăcat... - Beauty of Life

Un triunghi amoros dificil de împăcat…

by Anna Musat
un triunghi amoros

Numele personajelor au fost schimbate, însă povestea este reală și se întâmplă chiar acum, în zilele noastre. Eroii noștri se numesc Vasilica, Gheorghe și Ion. Ce? Sunt nume românești, chiar destul de frecvente. 🙂

Începutul…

Dacă ai întreba-o despre copilărie, Vasilica ar spune fără să ezite că a fost una fericită, liberă, cu multă distracție și amintiri frumoase. Doar vorbim de generația cu cheia la gât… Părinții au fost muncitori, uneori poate critici sau mai absenți, dar total de înțeles. Au crescut fără prea multe, chiar și cu violență sau alcoolism (nimic ieșit din comun pentru acele vremuri), dar aproape nimic nu poate sta între fericirea unui copil pentru momentul prezent și joacă.  

Toți 3 au copilărit împreună, s-au cățărat în copaci, au jucat fotbal, țară, țară vrem ostași, frunza și toate jocurile copilăriei. Vara mergeau de multe ori la bunici, în vacanțe, dar apucau și să se bată cu sifoane sau să arunce baloane cu apă de pe bloc. Iarna făceau trenulețul din sănii, cazemate pentru bulgăreală și se dădeau cu celofanul pe Văcărești sau în Tineretului.

Dacă ar fi fost părinții de astăzi, să-și vadă copiii cățărați în copaci de 2m, pe bloc, pe schele sau iarna zburând spre lacul înghețat… Ce a fost pentru unii copilărie fericită și aventură, ar fi coșmar pentru aceiași copii, deveniți acum părinți. 🙂 

Deși au copilărit în același bloc, Gheorghe și Ion au experiențe ceva mai diferite. Gheorghe a fost un copil vesel, optimist și deschis la orice aventură, pe când Ion avea și ieșiri violente, jignea sau se supăra și pleca acasă când nu-i convenea ceva. Știți copilul care își lua mingea și pleca acasă? El era! Un pic bully, un pic manipulator, dar și bun la toate și deștept. Îl voiai în echipa ta, chiar dacă nu-ți plăcea prea mult. 

Probabil ți-ai dat seama că Ion nu avea cea mai fericită familie și nu primea iubirea de care avea nevoie. Cu un tată alcoolic și violent și o mamă destul de critică și oricum prea ocupată cu ale ei, cât să-i ofere prea multă afecțiune, a învățat singur să aibă grijă de el, să se îmbărbăteze și să se laude. 

Gheorghe, pe cealaltă parte, a avut doi părinți care s-au iubit, l-au dorit și l-au crescut cu principii solide și respect. L-au pus mereu pe un piedestal, frumos, deștept și tot ce și-au dorit ei vreodată. Nu e de mirare că a ajuns un adult cu multă încredere în el și fericit, poate chiar prea multă ar zice cei care n-au cunoscut-o.

Adolescența…

Drumurile li s-au separat în anii adolescenței și fiecare și-a trăit experiențele mai mult sau mai puțin fericite. Au ținut legătura și chiar s-au mai văzut din când în când, atunci când lua Vasilica inițiativa și reunea toată gașca. Ion cu Gheorghe nu s-au plăcut niciodată prea mult, așa că nici vorbă să fie prieteni.

La ultima reuniune, când s-au văzut la barul din cartier, Vasilica și Gheorghe au tot avut glumițe și apropouri. Pe tot parcursul serii, Vasilica îl privea cu alți ochi parcă, glumele erau mai amuzante, arăta mai bine și ceva o atrăgea tot mai mult. Nu știa să pună degetul, dar simțea că acest nou Gheorghe poate fi cel la care a visat mereu. Bifa toate căsuțele, plus că-l cunoștea dintotdeauna…

În seara aceea au rămas mai mult la povești și au ajuns la ea acasă, unde au povestit până în zorii zilei. Era incredibil cât de mult se asemănau, cât de frumos se completau, dar mai ales cât de incredibil se simțea totul. Ca acasă…

Fiecare reprezenta pentru celălalt un ideal la care abia îndrăzneau să viseze. Mai ales după câteva relații nepotrivite, când devenea mai clar că nu se poate relație fără compromisuri. Compromis – acest cuvânt pe care amândoi îl urau! 

Vasilica era frumoasă, relaxată, glumeață și foarte smart. Iar Gheorghe era printre cei mai populari, cam pe oriunde ajungea. Comunica cu oricine cu ușurință, inteligent, charismatic și primul la orice aventură sau provocare. S-au (re)găsit după multe căutări, de care nici nu erau conștienți, se iubesc și nu au nevoie de niciun compromis.

Adulting…

Relația a crescut frumos, cu o mulțime de experiențe frumoase, călătorii, distracții, reușite profesionale, conversații profunde și sex mișto. Nu era totul roz, aveau și certuri, păreri diferite și chiar unele valori contrare, iar uneori discuțiile escaladau în certuri cu plânsete și dormit separat. Dar după ce se linișteau, comunicau deschis, sincer și își înțelegeau mai bine punctul de vedere al celuilalt. Altfel discuți odihnit și cu interes real față de omul din fața ta, atunci când vrei să-ți fie bine.

Teoretic toți vrem să ne fie bine, dar practica ne omoară, mai ales când ți-e mai familiară suferința, decât liniștea și binele (biniștea cum s-ar spune mai nou :-)). Uneori căutăm să ne fie rău, să eșuăm, să ne împlinim profețiile negative. Și găsim…

Se spune că în relații ești rănit și în relații te vindeci. Așadar, nicio relație autentică nu poate fi fără suferință. Nu știu cum dor multe boli fizice, dar parcă iubirea doare cel mai tare… Iubirea rupe bucăți din noi, dar tot iubirea ne reîntregește. Nu în sensul că am fi incompleți fără “o jumătate”, ci în sensul că iubirea găsește părți din noi pierdute demult, le vede, le îngrijește și le așează la loc perfect. La fel cum o fac japonezii. Dacă nu ai auzit deja de Kintsugi, este o artă superbă prin care japonezii repară vasele din porțelan sparte cu aur. Iubirea e pentru oameni, ce Kintsugi este pentru vase.

Astfel, Vasilica și Gheorghe s-au descompus și s-au reconstruit de o mulțime de ori împreună. Fiecare a găsit în celălalt laturi pe care le urau, le reactivau traume din copilărie sau le puneau o oglindă în față, care le spunea: “Uite, nu ești bun. De asta nu meriți iubire!”

Căutăm ce ne este familiar, căutăm suferința cu care ne-am obișnuit și când totul este în regulă, știm că urmează ceva nasol…

Ion…

Obișnuit să-i iasă foarte multe lucruri fără efort încă de mic, Ion s-a descurcat fără să învețe prea mult, fără să își dea interesul la vreun loc de muncă sau să se conformeze vreunei norme sociale. Dacă era cazul, mințea și manipula fără sentimente de vinovăție. Orice pentru a realiza ce își propunea. La un moment dat, chiar a fost diagnosticat de o prietenă psihiatru cu “comportament narcisic și lipsă de empatie asociată tendințelor sociopate”. Sună grav, dar cred că este o “afecțiune” destul de comună în zilele noastre și cu siguranță fiecare dintre noi avem un mic narcisist ascuns pe undeva în noi.

Acasă, nu a primit niciodată afecțiune și atenție, decât atunci când făcea câte o prostie. Atenție, nu afecțiune. O relație familiară pentru el era una în care fie nu i se dădea atenție, fie era presărată cu certuri și violență. Nu a lovit niciodată o femeie, dar cuvintele și șantajul dor oricum mai tare decât palmele.

După reuniunea găștii, era de așteptat să rămână cu gândul la Vasilica. În copilărie i se părea de-a lor, un băiat, așa că nu a privit-o niciodată altfel, nici când ea se tot dădea pe lângă el și căuta mereu să-i fie în preajmă. Până în seara aia…

Era sfârșitul lui mai, când era deja cald, teii ei iubiți erau înfloriți, iar ea mai luminoasă ca niciodată. Era îmbrăcată într-o rochiță înflorată, adidași și greacă de piele, iar părul lung și ondulat îi curgea peste umeri. Feminină, sexy, dar relaxată și cu vorbele de Berceni la ea. Cum se spune ”poți scoate fata din Berceni, dar nu poți scoate Berceniul din fată” :-)). A tachinat-o, ca de obicei, dar a rămas distant și neinteresat, așa cum a învățat el că place femeilor.

Nu a stat prea mult cu gândul la ea, dar când a aflat că s-a combinat cu Gheorghe, parcă ceva s-a declanșat în el. S-a trezit nu doar spiritul competitiv din el, dar parcă și o rană mai veche, că Vasilica l-a ales pe cel “bun”, în timp ce el era prea defect și de neiubit. Nici nu conta că el nu și-a mărturisit sentimentele și a făcut vreun pas spre ea. Oricum nu l-ar fi ales pe el și ar fi picat de prost.

Ion era în același timp cel care părea că le are pe toate și poate obține orice își propune, dar și cel care nu avea nimic, de fapt. Știa să joace multe roluri, dar nu se descoperise pe el. În spatele unei măști de Harvey Specter încrezător, era ascuns un copil incapabil de iubire, rănit și nevăzut. Așa că era manipulator, răzbunător și critic. De obicei, în spatele agresivității se ascunde frica, orice frică, dar mai ales de a nu fi ”good enough”, a nu fi demn de iubire.

Toți i se păreau proști sau incapabili și avea grijă ca și cei din jur să își dea seama de asta. Însă nimeni nu realiza că era mult mai dur cu el însuși, chiar dacă nici el nu realiza mereu. Cum naibii cei din jur păreau fericiți, când el se simțea atât de gol, deși era atât de realizat teoretic?

Triunghiuri și alte forme geometrice

Gena alcoolică a tatălui său s-a transmis și la el, așa că atunci când nu se distra, îl încolțeau toate gândurile, durerile și visele deopotrivă. Se gândea tot mai des la Vasilica și îi mai scăpa câte un comentariu pe Instagram, apropouri pe grupul de whatsapp sau un share al vreunui articol care știa că ar fi interesat-o sau un filmuleț care ar fi făcut-o să râdă. 

A observat că Vasilica e mai activă când e plecat Gheorghe pe undeva, așa că a profitat să se apropie de ea. Pentru Vasilica era ca un duș scoțian. Când o complimenta și o făcea să se simtă specială, când îi arunca câte o glumă acidă sau pasiv agresivitate, care se simțea ca un duș rece. Nici nu înțelegea de ce se atacă așa tare!

Uneori chiar avea discuții cu Gheorghe din cauza asta. Se plângea la el de cât de nesimțit este Ion, iar dacă nu îi sărea în apărare și nu venea cu contraargumente, începeau să se certe. 

”- Și tu ești de aceeași părere, nu? 

– Adică ce vrei să spui, că o țin pe a mea? Nu mă duce capul? 

– Credeam că tu ești de altă părere, dar văd că nici tu nu mă susții…”

Era incredibil cum știa Ion exact ce butoane să apese, cum s-o aprindă și cum să-l facă pe Gheorghe să pară contra ei. Apoi tot Ion era cel care întorcea cuvintele, o consola și părea că o înțelege mai bine. 

În scurt timp, Vasilica a devenit din ce în ce mai confuză. Nu înțelegea cum e atât de fericită cu Gheorghe și în același timp părea nepotrivit pentru ea. Mai mult, mintea în fugea constant la Ion.

Sentimentul ăla de iubire și calm când punea capul pe pieptul lui Gheorghe nu avea cum să fie fals, nu? Dacă unele lucruri poate erau proiecții și-i vedea mai mult calitățile decât defectele, emoția nu avea cum să fie închipuită. Îl iubea cum nu a iubit pe nimeni și simțea că el este The One, doar a visat o viață la el și e peste așteptări. 

De ce îi tot venea Ion în minte? Cum pleca Gheorghe pe undeva sau se depărtau puțin, cum se trezea povestind cu Ion și imaginându-și lucruri.

Când era cu Gheorghe, era bine și așa fericită se imagina toată viața, dar când vorbea cu Ion i se părea că e cel mai mișto. I se părea fascinant, îl asculta și se întreba dacă Gheorghe este atât de mișto pe cât îl credea ea, de fapt. 

Nu înțelegea nimic, dar se simțea bolnavă și nu mai era fericită niciunde. Gheorghe era prea liniștit, încrezător și vesel, iar Ion era prea…greu. Pe ea nu se mai suporta demult. 

Gheorghe nu era orb, observa că e abătută și diferită. Era obișnuit cu schimbările ei de dispoziție de când începuse să facă terapie și să deschidă răni vechi, dar avea răbdare. O aprecia super mult că lucrează la ea, că e vulnerabilă și are curaj să se uite și în cele mai întunecate colțuri. Vedea chiar și cum încerca Ion să se apropie, dar avea încredere totală în ea și nu credea că el ar putea fi o amenințare reală.

Nimeni nu poate “fura” o persoană care iubește, iar dacă Vasilica ar fi plecat sau l-ar fi înșelat, era clar că nu mai era demult iubire acolo. În plus, stabiliseră că vor fi mereu sinceri unul cu celălalt și vor discuta deschis orice. De asta îl și iubea Vasilica atât de mult – era inteligent, sigur pe el, matur și stabil emoțional, dar și fun și sexy. Uneori o frustra că părea atât de relaxat mereu, chiar și la ideea că relația lor s-ar fi putut termina și ar fi vrut să vadă că se luptă pentru lucruri și se ambiționează să facă mai mult. Ion, pe cealaltă parte, era mereu băgat în priză, făcea o mulțime de lucruri și o stimula intelectual, o ambiționa să tragă și ea mai tare.

Oscilase atât de mult în ultimul an între a se simți bine cu ea, așa cum este și a bifa cât mai multe lucruri de pe to do-ul interminabil că se simțea mereu nefericită și epuizată. Nu se putea împăca cu ideea că nu realizează mai multe lucruri, nu performează, dar nici nu se bucura de nimic din ce facea. Tăia de pe listă și trecea mai departe, nici nu mai știa cum se simte mulțumirea…

Visul care reapărea noapte de noapte

De ceva timp nici nu se mai odihnea bine noaptea. Avea un vis recurent… Nu se repeta cu exactitate, dar urma același tipar. Gheorghe era distant, se purta urât, o înșela sau le dădea mai multă atenție altor femei. Ea se simțea extrem de rănită și suferea. Apoi apărea altcineva în peisaj, uneori chiar Ion sau un necunoscut. Se simțea atrasă de ei și ajungea cumva în brațele lor. Visul se sfârșea cu ea simțindu-se vinovată, uneori chiar plângând și suferind real. Își amintea că e cu Gheorghe, într-o relație fericită și nu înțelegea de ce se bucură atât de mult de afecțiunea sau atenția altui bărbat, chiar și imaginară. Era mereu confuză la trezire, pe de o parte învăluită de o stare plăcută de îndrăgosteală, vinovăție și durere pe cealaltă. 

Când visa că o înșală sau o rănește Gheorghe era mai simplu, se trezea doar furioasă. Dar nu înțelegea de ce visa mereu că e fericită cu alt bărbat și îl înșală ea pe Gheorghe. Se simțea în vis așa cum se simțea cu Gheorghe în realitate. Dar de ce se visa cu alt bărbat, mai ales Ion?  

Chiar dacă o atrăgea puțin în viața reală, țineau legătura și uneori chiar se aprindea mai tare, era sigură că nu-l dorea în realitate. Când se mai întâlneau, nu se simțea foarte atrasă de el și oricum nu ar fi putut să-i facă așa ceva lui Gheorghe. Nu se imagina cu un alt bărbat vreodată. Probabil tot proiecțiile ei erau cele care o atrăgeau.

THE END! Momentan…

Nu te așteptai să se termine așa povestea, nu?

Este o poveste începută acum multe luni, când chiar aveam vise recurente, similare cu cele povestite. Ca multe alte lucruri scrise, a rămas într-un fișier word, nedemnă de a fi publicată, pentru că nu e perfectă, nu e nu știu cum. Ascunde, de fapt, frica mea de nu fi citită, de a nu fi relevantă sau, mai rău, de a atrage critică.

Poate este evident că Vasilica sunt eu, dar partea interesantă este că Ion și Gheorghe sunt…tot eu. Toți sunt parte din mine, nu există personaje pozitive sau negative. Sunt doar părți pline de iubire și părți rănite, care au nevoie de iubire.

Niciunul nu este rău sau bun, iubibil sau neiubibil. Cu toții cred că avem în noi un Gheorghe plin de calități, vesel și creativ, un Ion rănit, rătăcios, uneori narcisist, alteori critic, dur sau egoist și o Vasilica confuză, blocată, sensibilă și speriată.

Până nu începem să îi vedem ca părți din noi, fiecare cu rolul său, sunt șanse mari să trăim mereu nealiniați, în conflict și să suferim. Acceptarea lor cred că este cheia vindecării…

Ca și Kintsugi, suntem perfect imperfecți și avem nevoie de iubire pentru a lega toate părțile care ne compun!


Sunt curioasă cum ți se poate povestea și cât de mult te regăsești, așa că mi-ar plăcea să lași un comentariu sau să-mi scrii direct.

Lasă-mi orice întrebare sau sugestie în comentarii și pe Instagram sau scrie-mi la ana@beautyoflife.ro


Abonează-te la canalul nostru de YouTube pentru interviurile video ”Învață să te iubești” sau la newsletter-ul Beauty of Life, unde promitem să ajungem în inbox-ul tău doar cu informații relevante. 🙂


Pentru mai multă inspirație alătură-te grupului ”Învață să te iubești” pe Facebook sau urmărește-ne și pe Instagram.

Share this:

Lasă un comentariu

Related Posts

Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site. Sperăm că ești în regulă cu asta, iar dacă nu, îți poți retrage acordul oricând. De acord Află mai multe

Privacy & Cookies Policy