fbpx

”Învață să te iubești” cu Andreea Săvulescu

Seria de interviuri despre cum să te iubești și cum să-ți dezvolți o stimă de sine sănătoasă este o inițiativă Beauty of Life, care își propune să ofere informații cât mai diverse despre mecanismele psihologice din spatele gândurilor și comportamentelor noastre, de unde să ne informăm corect și ce putem face concret pentru a fi mai buni cu noi, a ne accepta și iubi pe deplin.

andreea savulescu iubirea de sine

Andreea Săvulescu este psihoterapeut de formare cognitiv comportamentală, coach pentru femei şi autor al cărţilor „Trăiește autentic” și „Ziua în care m-am iubit cu adevărat”. Le poți cumpăra, împreună cu alte 2 e-book-uri gratuite într-un pachet special pe Bookzone.

Pe Andreea o poți găsi pe site-ul ei, andreeasavulescu.ro, unde poți găsi o mulțime de articole interesante și informații utile.



Mai concret, ce este iubirea de sine și cum se poate măsura?

Nu prea am fost obișnuiți cu conceptul ăsta de iubire de sine și, cu atât mai mult, nu prea am fost obișnuiți cu a o practica. Atunci, ceea ce facem noi acum este să bâjbâim și să descoperim ce înseamnă iubirea asta de sine. Ce e ea?

Suntem într-un proces de iubire de sine, care înseamnă o reconectare cu sine. Cu asta începe, cu descoperirea de sine. Ce iubesc?

Adică mă iubesc pe mine, ok, cine sunt eu?

Dincolo de ce mi s-a spus că sunt, dincolo de ceea ce am învățat de la cei din jur, dincolo de concepțiile și convingerile pe care le-am preluat de la ceilalți. Pentru că practic, atunci când ne naștem, ne naștem fără să avem nimic în creier, nicio concepție și absolut nimic.

Abia după 3 ani se formează structura cognitivă a creierului, de aceea nici nu avem amintiri până în 3 ani. Începem să învățăm… despre noi, despre oameni, despre lume, despre orice, de la persoanele semnificative nouă.

Și atunci, poate că ceea ce am învățat de la ei nu este întocmai ceea ce suntem. De exemplu, înveți în raport cu un părinte că nu ești suficient de bun, cumva ți se transmite asta.

Dar ce înseamnă suficient de bun? Poate că tu ești suficient de bun.

Sau unii copii învață în raport cu părinții lor că sunt răi. Ce înseamnă să fii rău? Sau ce ești dincolo de asta?

Nimeni nu este rău sau bun.

Și procesul ăsta de iubire de sine, înseamnă a da straturile astea la o parte, a te conecta cu tine, dincolo de ceea ce crezi despre tine, pentru că ai învățat de la ceilalți. Înseamnă a-ți descoperi resursele și a te accepta așa cum ești, cu greșelile tale (mă rog, noi le catalogăm ca fiind greșeli), cu imperfecțiuni, cu lucrurile pe care ceilalți nu le acceptă.

Iubirea de sine e acceptare de sine, dar ca să accepți trebuie să te vezi, să te descoperi.

În momentul în care te iubești pe tine, ai și încredere în tine, ai și stimă de sine și așa mai departe. Așa le percep eu.

Cum putem face pentru a ne crește stima de sine? 

Oamenii care ajung la mine, ajung pentru că își doresc să se descopere pe ei, pentru că au ajuns într-un punct al vieții lor în care sunt nemulțumiți, în care ceva îi deranjează, în care ceva îi blochează, se simt blocați. Și simt cumva în interiorul lor că viața este despre mai mult. Și că e nevoie să schimbe ceva dinăuntru.

Și atunci vin și zic: „Băi, eu vreau să învăț să mă iubesc pe mine! Cum facem?”

Deci totul pornește de la o intenție.

N-ai cum să te iubești pe tine, dacă tu consideri în continuare că nu trebuie să faci asta sau dacă ai convingerea despre a te iubi pe tine că este un act de egoism.

Dacă tu crezi în sinea ta că să te iubești pe tine este egoist, n-o să începi niciodată un proces de iubire de sine.

O să faci lucruri pentru ceilalți în continuare, o să te sacrifici, ca să spun așa, așteptând de la ei să-ți ofere ceva ce nu poți face tu pentru tine, iar ăsta este un act de egoism: să faci lucruri pentru ceilalți, așteptând ca ei să o facă pentru tine.

De acolo pornește, de la o intenție, de la o dorință, de la ceva care te râcâie în interior. Și iei decizia asta să te descoperi pe tine, să te iubești pe tine, să te accepți așa cum ești și să vezi care sunt resursele tale, care sunt calitățile tale, ce se ascunde acolo înăuntru. Dincolo de ce ai învățat de la ceilalți.

iubirea de sine beauty of life

Din punctul tău de vedere, cum arată și cum se comportă o persoană cu o stimă de sine sănătoasă? Care ar fi extrema cealaltă? 

O persoană care se iubește pe sine îi este fidelă ei însăși. În sensul în care e destul de conștientă și în fiecare punct al vieții sale se întreabă: fac asta pentru că simt, pentru mine, pentru că îmi doresc? Sau o fac pentru că mă gândesc că o să dau bine în fața cuiva și acel cineva o să spună despre mine: vai ce persoană minunată ești! Pentru că dacă aș face asta, aș porni dintr-un punct al lipsei. Și asta nu este iubire de sine.

Iubirea de sine este când te întrebi: de ce fac asta, care e scopul pentru care o fac? O fac ca să-mi acopăr un gol, sau o fac pentru că-mi place, pentru că îmi doresc, pentru că pur și simplu mă bucură să ofer ceva?

Când faci ceva pentru că simți, pentru că te bucură, fără să vrei ceva la schimb, fără să pornești dintr-un punct al lipsei, ci din punctul acela al prea plinului.

Eu consider că fiecare persoană are o ceașcă interioară, iar ceașca aia poate fi umplută doar de către persoana respectivă.

Dacă mergi către exterior cu ceașca plină, asta e iubirea de sine.

Dacă mergi către exterior așteptând ca ceilalți să-ți umple ceașca, asta este lipsa iubirii de sine.

Locul controlului este extern, dar de fapt este intern. Mi-a zis de curând o clientă (pentru că și eu învăț de la clienții mei) metafora mucegaiului.

„Știi cum se curăță o pată de mucegai?”

Am zice că din afară, dar dacă te duci din afară și încerci să o cureți, mâzgălești peste tot. Fiecare pată de mucegai, mi-a spus că undeva înăuntrul ei are un punct alb și curat, de acolo se curăță. Trebuie să găsești punctul ăla din interior și te duci către exterior și cureți. Și astfel rămâne totul alb.

Cum ne putem ”curăța” din interior?

În psihotraumatologie, se merge pe principiul că în fiecare om există mai multe părți: părți sănătoase, părți traumatizate, părți supraviețuitoare.

De cele mai multe ori, funcționăm din părțile supraviețuitoare, care cumva le ascund pe cele traumatizate. Dar doar funcționăm, funcționăm și suntem pe o linie de plutire.

Supraviețuim, nu trăim!

În momentul în care noi accesăm acea parte sănătoasă, punctul ăla alb, și o luăm și o extindem către părțile traumatizate, practic corupem acele părți, le vindecăm și ne însănătoșim.

Iubirea de sine asta înseamnă: însănătoșirea părților traumatizate.

Supraviețuitorul e cel care ascunde, dar asta nu înseamnă că el este fericit.

Fericirea este atunci când trăiești autentic și te conectezi cu tine. În rest supraviețuim.

Ce putem face zi de zi pentru a ajunge să ne iubim pe noi? 

Este important să fii în contact cu emoțiile tale tot timpul. Cum mă simt? Să îți pui mereu întrebarea asta.

Iubirea de sine e atunci când X îmi zice: „Uite, ce nașpa ești!” Iar tu îi răspunzi: „Ok, dacă asta e părerea ta.”

Te-am auzit, dar nu vreau să intre la mine, adică în mod sincer, real, autentic, chiar să nu te afecteze ceea ce spune altcineva.

Asta se face întorcându-te în trecut, pentru că practic din trecut ni se trag toate. Eu consider că în fiecare adult există un copil și de regulă copilul este blocat la vârsta la care s-a simțit cel mai puțin iubit.

În anumite situații, deși suntem adulți, ne activăm cu comportamente de furie, ieșiri, izbucniri, tristețe și așa mai departe. Toate astea se întâmplă pentru că ne iese la suprafață copilul respectiv, care n-a primit ce avea nevoie și căruia nu i-au fost îndeplinite nevoile.

O dovadă de iubire de sine este aceea de a recunoaște copilul când iese, de a te întreba când m-am mai simțit așa și de a merge înapoi în trecut în momentul în care te-ai mai simțit așa, iar tu, adultul de azi, să-i oferi copilului de atunci ceea ce a avut nevoie.

Altfel rămânem constant niște copii care caută în exterior ceva ce nu-și pot oferi, ce n-au primit, ceva ce părinții n-au știut să ofere.

În principiu, recomand psihoterapia. Însă dacă nu se poate (deși o persoană care chiar își dorește, face astfel încât să se poată), recomand niște tehnici:

  • Yoga. Yoga te ajută foarte mult să fii în prezent, aici, acum, să fii atent la corpul tău, la stările tale, să faci un pic de loc în minte, în gânduri.
  • Recomand meditația. Oamenii încearcă meditația și zic: „Nu merge, nu pot eu să stau acolo și să nu am nici un gând.”

Meditația nu înseamnă să stai și să nu ai nici un gând. Meditația înseamnă să stai pur și simplu să te relaxezi, să lași lucrurile să vină. În primul rând, meditația este încetinirea ritmului zilnic. Nu facem meditație dintr-asta pe care o fac călugării budiști.

Meditația înseamnă să faci un pic de spațiu în minte printre gândurile alea multe, nu înseamnă a controla gândurile sau a ne goli mintea, pentru că este imposibil.

Uite aici intervine iubirea de sine: să putem să ne acceptăm noi pe noi așa cum suntem. Ok, ce fac? Păi overthinking la greu. Bun, pot să mă accept așa? Da sau ba?

Aici intervine procesul de iubire de sine. Pentru că n-ai cum să te accepți dacă ai învățat că ceva nu-i benefic.

meditatie beauty of life

Iubirea de sine înseamnă egoism?

Egoismul este acela în care faci lucruri pentru ceilalți. Uite am eu grijă de tine sau vin în întâmpinarea nevoilor tale, îți ofer, fac lucruri extra. Dar o fac nu pentru că îmi pasă cu adevărat de tine, deși îmi pasă, dar îmi pasă mai mult de mine și de ceea ce poți tu să-mi oferi, dar astea sunt tranzacții la nivel inconștient.

Nu conștientizează nimeni și nu ar recunoaște nimeni asta.

Oamenii spun mă sacrific pentru că tu ești important. Dar nu, eu mă sacrific așteptând în mod inconștient ca și tu să te sacrifici pentru mine, atunci când eu am nevoie de tine.

Ăsta e egoism.

Iubirea de sine este aceea în care eu fac pentru tine atât cât simt că pot, cu riscul ca tu să zici: „Ce nașpa ești că nu faci mai mult.”. Îmi asum că tu poți să zici despre mine că sunt nașpa că nu fac mai mult.

Eu îți ofer exact atât cât pot, fără să aștept ca tu să-mi oferi ceva la schimb, ci pur și simplu pentru că e în mine și pentru că pot să-ți dau.

Ce cărți sau filme recomanzi pentru a ne informa corect și a avea o viziune realistă asupra creierului și emoțiilor noastre?

În primul rând recomand cartea „Conversații cu Dumnezeu” care are 3 volume și care a stat la baza deciziei mele de a reveni la partea asta de psihoterapie și la pasiunile mele, de la care făcusem o scurtă pauză la un moment dat.

Mai recomand cartea „Supă de pui pentru suflet” care este așa, mai cu emoții, caldă.

Mai recomand „Cei 6 stâlpi ai încrederii în sine” sau „Curajul de a fi vulnerabil” de Brene Brown (n.r.: am scris și noi aici despre documentar).

Cât despre recomandări de filme, recomand de regulă documentarele care vorbesc despre legea atracției, fizică cuantică, cum ar fi „Secretul, the shift, the compress.”

Există Gaia, care este un fel de Netflix al spiritualității, unde găsiți foarte multe documentare pe parte de fizică cuantică, medicină energetică, autovindecare, spiritualitate.

Mai recomand meditația Ho’oponopono, care este o meditație hawaiană formată din cuvintele te iubesc, îmi pare rău, te rog, iartă-mă și mulțumesc, pe care dacă le repeți, fiind cuvinte de vibrație foarte înaltă, purifică cumva corpul. Pe măsură ce le repeți, ele intră în subconștient și purifică la nivel de conștiință colectivă.

Conform fizicii cuantice, noi n-am fi materie, deci nu suntem separați, ci suntem energie și înăuntrul ei sunt mai multe puncte energetice. Practic, când 2 oameni vin în contact, fiecare are câte un câmp electromagnetic de 3 metri în jur, prin urmare, nu mai ești doar tu. Ești tu și câmpul energetic al persoanei.

Cu toții suntem în conștiința asta colectivă, pe baza căreia s-au definit și constelațiile. Avem și energia înaintașilor noștri și atunci putem manifesta în câmpul nostru energetic diverse lucruri care nu sunt ale noastre.

Astfel, prin meditația asta, îi mai calmezi și pe ei, îi liniștești, le purifici energia și pe a ta în mod automat sau poți să vindeci relații cu alte persoane.

Un gând de final… 🙂

Vă doresc să porniți din interior, să vă priviți pe voi mai mult.

O persoană care nu se iubește pe sine este o persoană căreia îi este greu să pună limite, care le permite celorlalți să o invadeze, care nu reușește să spună nu, care atunci când spune „nu”, se simte vinovată, care dacă face ceva pentru sine se simte vinovată.

Este o persoană care îi prioritizează pe ceilalți și mai puțin pe ea însăși, care face lucruri extra pentru ceilalți, se teme de abandon, de respingere, de judecată, de critică.

Încă două cărți pe care le recomand: „Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine” și Louise L. Hay „Poți să-ți vindeci viața”.


Descoperă mai multe despre Simona pe site-ul ei – www.andreeasavulescu.ro.

Dacă vrei să iei legătura cu Andreea Săvulescu, îi poți scrie pe email la  contact@andreeasavulescu.ro sau pe pagina de Facebook.


Ajută-ne cu teme de conversație și haideți să construim ceva frumos cu #invatasateiubesti. Tu ce oameni frumoși urmărești și ar avea ceva interesant de spus? Pe tine ce teme te preocupă? Ce lucruri, gânduri și întâmplări stau în calea fericirii? Ce nu poți accepta la tine și vrei să schimbi cu orice preț?

Lasă-ne orice întrebare sau sugestie în comentarii sau scrie-mi la ana@beautyoflife.ro

Share this:
Anna Musat
Sunt o idealistă. Visez să schimb lumea sau măcar o mică parte din ea. Sunt optimistă și văd mereu jumătatea plină a paharului. Îmi plac oamenii pozitivi, cu inițiativă și care își trăiesc viața după propriul set de valori.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *