fbpx

Parenting în pandemie – prezența noastră în viața copiilor

by Antonia Drăguța
parenting

Început de viață

Într-o zi cheltuiam banii de cămin pe haine și pierdeam nopțile cu o pungă de semințe în față și a doua zi m-am trezit părinte. 🙂

Cu un voinic de 3 ani si jumătate, plin de idei năstrușnice, fără niciun ajutor din exterior, pentru 3 sferturi din primul an pandemic – ce istoric sună!! – cu joburi full remote, pot să mă mândresc cu faptul că am supraviețuit.

Perioada aceasta a produs în mine anumite zdruncinări la nivel psihic, dar doar așa am realizat ce înseamnă să fiu reală în viața copilului. Abia după ce am văzut și ce înseamnă pentru părinte să duci copilul la creșă, să nu ai grija lui o zi întreagă, iar când vine să îți spui că ești prea obosit să îi acorzi toată atenția necesară. Am văzut și ce înseamnă să îmbini viața profesională cu viața de părinte, în același timp.

Eu am crescut cu un părinte pe care îl vedeam la 6-9 luni. Nu îmi amintesc prea tare cu ce bunățăți venea, dacă ne oferea minunății luxuriante, luate de prin țările exotice parcuse. Nu! Îmi amintesc doar că lipsea. Și că îmi era dor. El, ca părinte, nu și-a dăruit mai nimic, iar din cauza asta nouă ne-a dăruit doar speranțe și puține momente adevărate.

parenting

Abia acum am realizat confruntarea interioară prin care a trecut tatăl meu atât amar de timp, pentru că nu a mai reușit să își implinească toate dorințele și promisiunile de a petrece mai mult timp împreună. Moartea nu dă socoteală nimănui. Este un lucru trist, dar în același timp sunt recunoscătoare că am observat la timp acest cerc vicios, astfel încât să iau atitudine și să am grijă ca băiețelul meu să nu ajungă la o vârstă mai mare și să își dea seama că nu își cunoaște mama cu adevărat și că tot ce a primit au fost doar lucruri și nu simțăminte, amintiri sau dovezi ale existenței mele emoționale.

Eu – propriul câmp de luptă

Am încercat o perioadă să îmi imaginez că mă pot organiza atât de bine, încât să fiu prezentă în viața copilului meu non-stop, ținând cont de programul nou-schimbat (serviciu și construit castele, plimbat cu mașinuțe și desenat roboți în același timp), dar am eșuat lamentabil. Nu mă laud cu asta, dar mai bine de atât nu am putut să fac pe moment și, ca să fiu sinceră pe deplin, încă mă mai străduiesc cu asta.

Realizând importanța lui ” ACUM”, am decis să îmi fac un program care să mă ajute să mă integrez în viața fără stres a copilului cu grijile mele de părinte și om cu serviciu full time. Iar când spun program, spun mult, pentru că nu pot face program unui copil de 3 ani și 6 luni: un pic de muncă, un pic de joacă 😀 sau în zilele bune 40-50 de minute muncă și 10-20 de minute joacă.

Am constatat cât înseamnă să închid laptopul indiferent de cât de înflăcărată este situația și să mă alerg cu piticul sau să inventez o poveste pe moment…

Am realizat cât înseamnă să nu mă mai încrunt la copil doar pentru că sunt stresată la serviciu și am task-uri de rezolvat rapid. Ce fain e să fur o îmbrățișare sau să îi explic băiatului problema mea de la job în cuvinte simple, iar el să îmi dea cele mai pline de haz replici, care mă și relaxează și îmi dau și idei de rezolvare câteodată, deși nu au nimic comun cu problema mea.

Ajutor!

E greu să fii părinte și să te menții și bărbat/femeie în același timp, dar ce face ca parentingul să fie mai greu ca de obicei este pandemia. Pentru că ne schimbă și ne umilește umanitatea și uite așa ajungem să înlăturăm din viața noastră posibilitatea unor acțiuni definitorii sau a unor sentimente necesare pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor noștri.

Citeam undeva că a fi părinte înseamnă doar a dărui. Nimic mai adevărat, dar să nu ne uităm pe noi mai întâi. Noi – PĂRINȚII. Să ne dăruim viață și zâmbet și să nu uităm că și noi avem dreptul de primi ceva – o pauză, un film în liniște, o zi în care dacă vrem să vegetăm pe canapeaua aia cozy din sufragerie, să o facem.

Mărturisesc că mi-a fost rușine la început să cer ajutor ca să pot avea și eu un pic de timp liber, astfel încât să îmi debarasez mintea și să fiu aptă de mămicie, dar acum sunt conștientă că fără ajutor aș fi fost în pragul unui burnout urât de tot, pentru că sunt om, nu?

Așa că nu este nicio umilință în a cere ajutor, unei surori, unui bunic, unui frate sau unui prieten ca să reușești să te pui pe picioare, să îți dăruiești ceva, ca să poți apoi să însemni ceva pentru copilul tău, nu doar să fii privit ca persoana care pune o pită pe masă…

Parenting în pandemie

Problema mare văd că este faptul că deși pandemia a avut și puncte bune, ca petrecerea timpului cu familia, inevitabil a adus mult stres în viața noastră, iar goana după bani și stabilitate a crescut și mai mult. Nimic de condamnat până acum.

Este greu să împarți stresul și chinul de a face și mai mulți bani cu viața copiilor. Lucrăm de acasă, poate, îi vedem mai des, doar că îi și simțim mai des?

Parentingul în pandemie este greu. Fă-ți timp, oferă-ți momente pentru tine și fii prezent când copilul tău are nevoie de o îmbrățișare.

parenting

Parentingul în pandemie este copleșitor cateodată. Ai grijă de tine mai întâi, și fii prezent când copilul tău are nevoie de un părinte care să mai știe să râdă și să împartă zâmbete.

Dacă îți oferi viață, oferi copiilor și mai mult: amintiri și sentimente. Astea vor fi moștenirea ta, nu doar banii după care alergi atât acum. Ei vin și pleacă.

Parentingul în pandemie te îngenunchează. Citeam undeva un studiu care preciza că oamenii cei mai afectați de anxietate și depresie sunt femeile, apoi tinerii și cei cu probleme de somn. Așa că mamă, tată, fii părinte de pandemie înțelept!

Fă ceva cu tine, înainte de toate

Găsește soluții cu care să te ajuți pe tine mai întâi, apoi copiii și la urmă serviciul.

Ai grijă la faptul că sindromul muncii în exces, burnout-ul este din ce în ce mai des întâlnit, mai ales în perioada muncii de acasă, când oamenii nu mai știu să tragă linie între serviciu și viață. Am simțit pe propria piele, lucrând de multe ori haotic, după program.

Dacă nu ai auzit de asta până acum, este cazul să te informezi și să realizezi că TU ești cel care poate face ceva, astfel încât să poți deveni o prezență reală în viața copilului tău.

Încearcă să ceri ajutor, de specialitate sau nu, pentru problemele tale sau pur și simplu pentru a putea să te detașezi de situație.

Străduiește-te să îți propui momente peste zi în care să poți să te confesezi copilului, în cuvinte simple și să îi amintești cât de mult îl iubești.

Respiră recunoscător că ai o familie și un serviciu și explorează variante care să te ajute în organizarea programului de peste zi.

Pentru că ai nevoie de tine ca să poți oferi copiilor ceea ce contează cel mai mult: Timpul, Brațele și Zâmbetul tău.

Tu ce faci pentru tine astăzi și acum, părinte de pandemie?

Share this:

Lasă un comentariu

Related Posts

Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site. Sperăm că ești în regulă cu asta, iar dacă nu, îți poți retrage acordul oricând. De acord Află mai multe

Privacy & Cookies Policy