fbpx

Distorsiunile cognitive sau cum îți complici viața fără să știi

by Mariana Toma
Distorsiunile cognitive negativity bias

Termenul de distorsiune cognitivă sau, în engleză, “negativity bias” se referă la toate acele trăsături dobândite fără știrea ta. Și tot fără știrea ta se manifestă, ori de câte ori apar stimulii potriviți.

Vorbim aici despre un univers interior zdruncinat bine de tot, în repetate rânduri, un univers al …traumei. Trauma are propriul ei spațiu în interiorul nostru. Dacă nu știm să o localizăm, să o condiționăm noi, creându-ne un spațiu sigur prin construirea de bariere personale (boundaries, chiar ele), trauma se va extinde și încet, încet, poate acapara tot spațiul tău interior. 

Cu cât funcționezi mai mult pe “pilot automat”, adică din spațiul traumei, cu atât mai des apar acele “distorsiuni cognitive”, ele fiind doar reacții la stimuli, precum spuneam. Gândirea de tip negativ se poate vindeca doar acceptând, îmbrățișând trauma, care e responsabilă cu prefabricarea iubirii de sine în frici de toate felurile.

Tendința de a vedea doar partea goală a paharului se vindecă și ea tot prin iubire de sine.

Primul pas l-ai făcut deja, citești aceste rânduri.  

Ce sunt distorsiunile cognitive

Distorsiunile cognitive sunt doar programe care rulează în..întuneric. Trebuie să aprinzi lumina întâi, iar asta o poți face renunțând la a repeta un comportament sau o gândire care îți face rău.

Pentru a putea identifica acele comportamente dăunătoare este nevoie de o analiză amănunțită a propriului eu, o analiză făcută cu sinceritate și detașare.

Orice credință pe care o avem ne influențează gândurile și emoțiile și, într-un final, ajungem să ne comportăm în funcție de ceea ce gândim mai des.

Un exemplu de distorsiune cognitivă este felul cum ne raportăm la dreptate. Dacă ne spunem nouă înșine și de ce nu, și celorlalți, că viața a fost sau este nedreaptă cu noi, dacă ni se pare nedrept că altul are și noi nu, atunci înseamnă că suferim de o distorsiune cognitivă, mai exact eroare de corectitudine.

Când pui la îndoială, când ceva anume te face să cântărești doza de dreptate sau corectitudine a unui eveniment, înseamnă că o altă gândire distorsionată a preluat controlul asupra ta, aceea de tip alb/negru.

Rigiditatea este cea care ne împiedică să ne conștientizăm și să privim lumea în culori. Distorsiunile cognitive sunt toate acele minciuni de care ne-am îndrăgostit și refuzăm să le dăm drumul. Mai simplu spus, distorsiunile sunt cele care ne țin captivi în rolul de victimă.

Creierul nostru are, ca reacție la frică, variantele luptă/fugi/îngheață și distorsiunile cognitive sunt răspunzătoare de starea de frică. Propria noastră gândire poate să genereze o stare de frică acolo unde nu este nevoie cu adevărat de ea.

Dacă privești lumea doar în alb și negru, îți va fi imposibil să nu o judeci. Altfel, cum ai mai putea ști care e albul și care e negrul?

Pe când, dacă accepți și existența altor nuanțe, altor culori, înseamnă că nici viața nu ți se mai pare nici dreaptă, nici nedreaptă și tendința de a judeca se diminuează și ea.

echilibru distorsiunile cognitive

Totul este în echilibru atunci când noi înșine suntem în echilibru. Dar, pentru a ne regăsi echilibrul este nevoie să renunțăm la gândirea negativă, la propria rigiditate. Cu cât mai multe distorsiuni cognitive prezente la un individ, cu atât mai mare este și dezechilibrul emoțional al respectivului. 

Subiectul este foarte stufos, exemplele de distorsiuni cognitive sunt și ele numeroase, puteți citi mai multe aici.

Ce ne ajută să eliminăm distorsiunile cognitive

O soluție pentru a-ți putea recunoaște comportamentele dăunătoare și pentru a le putea schimba este terapia cognitiv-comportamentală, în cadrul căreia vei fi învățat cum să îți monitorizezi gândurile negative și să îți pui întrebări care să te ajute să afli ce se ascunde în spatele gândului de tip catastrofal sau de nedreptate. După o analiză amănunțită, va ieși la iveală frica pe care o aveai, împreună cu motivele ei. 

Frica este o anomalie necesară supraviețuirii, dar trebuie să învățăm să facem diferența între fricile reale și cele dobândite. Aceasta ar fi  singura variantă a unui trebuie sănătos, în restul cazurilor nu trebuie nimic.

E spre binele nostru să ne cunoaștem mai bine propria lume interioară, pentru că în ea se ascund toate fricile noastre. Frica, la fel ca și iubirea, nu se poate manifesta decât Acum. Dacă treci prin filtrul rațiunii tot ceea ce exprimi din punct de vedere emoțional, ai rămâne surprins să afli că mare parte din fricile noastre nu sunt reale. 

Încă de pe vremea când eram nevoiți să supraviețuim, bazându-ne strict pe instinct, am căpătat și frici. Era nevoie să anticipăm pericolele, de asta depindea siguranța noastră. Tot de anticipare depindem și acum, condițiile de viață, însă, nu mai sunt cum au fost. Acum nu îți mai este frică de leul din savană, îți e frică să nu rămâi fără un leu… 

Negativity bias, my ass! E doar frică și atât.

Ca și cum nu ar trebui să fie, dar trebuie. Avem nevoie de frică, avem nevoie de iubire, avem nevoie să ne aducem aminte că răul e doar o formă a binelui. Tot ce e rău, e bun și invers. Tot ce e bun poate fi și rău. Dacă noi îl vedem așa. 

Teama de eșec, teama de succes sau orice altă teamă care stă la baza unui comportament nu face decât să…distorsioneze adevărul. Monitorizarea atentă a gândurilor poate deveni o sarcină ușoară, chiar dacă la prima vedere, gândurile nu ne sunt aliați. În realitate, orice gând, fie el și unul de tip negativ, ne poate fi de ajutor.

Pe principiul oglinzilor eseniene, orice gândim despre altul, gândim și despre noi. Orice blocaj, orice eșec sau orice reușită personală este doar oglindă a ceea ce am ales să gândim despre noi și propria viață. Abia când conștientizezi că propriile gânduri îți pot construi realitatea, începi să te debarasezi de câte o gândire de tip negativ, iar comportamentul ți se va schimba și el.

Deschiderea către lume, către vindecare și compasiunea cu care tratezi orice gând care apare, vor fi dovadă a iubirii de sine.

Cât despre soluția la niște probleme inventate de mintea noastră, e simplă! Conectarea cu momentul prezent ne ajută să vedem clar, dincolo de orice distorsiune. 

emotii beauty of life

Din experiența mea, pot spune că eforturile noastre de a nu mai gândi într-un anumit fel sunt în zadar, dacă nu am înțeles cauza și nu am asimilat întru totul un alt model de gândire, benefic nouă. Pentru a ști ce ne face bine și ce ne face rău, este suficient să fim sinceri în privința a ceea ce ne dorim să schimbăm în afara noastră.

Dacă ne deranjează o nedreptate, ar fi bine să ne întrebăm de ce anume se întâmplă așa și cu ce am contribuit noi înșine la acea situație prin intermediul gândurilor noastre, mai ales. 

Am gândit foarte mult timp că succesul este doar al acelora care au curajul de a-și schimba gândirea, dar s-a dovedit că îmi lipsea curajul de a fi ca ei. Curajul de a avea succes.

Frica de succes dicta peste toate acțiunile mele și comportamentul meu era, bineînțeles, al unei victime a sorții. Ca și cum altcineva ar fi decis pentru viața mea, când de fapt, noi suntem singurii responsabili de reacțiile noastre, de gândurile și emoțiile pe care le avem. Eram mult prea atașată de propriile gânduri, de propria dramă interioară, iar realitatea o vedeam strict prin prisma traumelor mele.

A fost nevoie de patru ani de terapie și multe conștientizări pentru a putea distinge grâul de neghină și a-mi trata fricile cu răbdare și compasiune. Distorsiunile cognitive se pot vindeca. Tu te poți vindeca dacă înveți despre tine, despre fricile tale.

Ori de câte ori vei avea de-a face cu un gând negativ, întreabă-te care îi este scopul, la ce te poate ajuta o frică și, mai ales, întreabă-te cât de reală e acea frică prin prisma motivelor care au declanșat-o.

Recomand sesiunile de terapie, recomand meditația zilnică, recomand plimbările lungi în natură și conexiunea cu orice tip de artă pentru a facilita vindecarea interioară, deoarece distorsiunile cognitive sunt simptomele lipsei de iubire de sine și sunt, de asemenea, unele din cele mai bune indicatoare pe drumul către vindecarea sufletului. 

Omul care vede dincolo de gândurile sale este cu adevărat un înțelept, care a reușit să se conecteze cu sinele lui superior. Iar un înțelept care iubește este un vindecător, care s-a vindecat prima dată pe el însuși prin…iubire. 

Cu speranța că aceste rânduri v-au fost de folos,
Mariana Daniela Toma

Share this:

1 comment

Oana March 12, 2021 - 4:12 pm

Superb!

Reply

Lasă un comentariu

Related Posts

Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site. Sperăm că ești în regulă cu asta, iar dacă nu, îți poți retrage acordul oricând. De acord Află mai multe

Privacy & Cookies Policy