Pe Delia am cunoscut-o prin intermediul Liviei de la Centrul Parteneriat pentru Egalitate (CPE), despre care voi scrie mai pe larg în curând. Din vorbă în vorbă, despre proiecte frumoase și câte se întâmplă prin țară și de bine, am ajuns la subiectul ”media” și cine scrie despre campanii sociale.
Mi-ar plăcea să se scrie mai mult despre lucrurile pozitive. Mi-ar plăcea ca oamenii care își dedică timpul unor cauze nobile, care ne influențează pe noi toți, să fie mai des pe coperți, în presă sau pe Facebook. Mi-ar plăcea să aibă cifre bune și vizibilitate, astfel încât să atragă mai ușor sponsori.
Voi scrie cât pot și voi face partea mea de efort pentru a scoate la lumină lucrurile minunate din sector ONGist, activist sau cum vreți să-i mai spuneți. Pentru asta am nevoie și de alți oameni, persoane cu pasiune pentru scris, persoane care să dea un share sau măcar să arate că apreciază inițiative și proiecte ”de bine”.
Așa a intrat în discuție Delia, fata căreia îi place să scrie… 🙂
Cum totul se întâmplă pentru un motiv, ni s-au aliniat dorințele. Eu îmi doream o persoană care să mă ajute cu conținutul, ea căuta să scrie mai mult și să învețe.
Articole scrise de ea vei tot citi de acum încolo, dar astăzi este despre Delia. Pentru că are o poveste specială și consider că este o inspirație enormă pentru fiecare dintre noi, mi-am dorit să ne povestească despre viața ei.
Delia este nevăzătoare și ca orice om trecut prin multe dificultăți, ne poate oferi o lecție despre bucuriile simple, farmecul vieții și fericirea fiecărei zile noi. Mai departe, o las pe ea să povestească…
Cine este Delia?
”Credeți că o pereche de ochelari de soare, JAWS și razele de lumină pot constitui granițele dintre două lumi? Mă numesc Elena Delia, sunt studentă și da, pentru mine sunt elementele care îi fac pe oameni să îmi arunce priviri furișe, să vorbească despre mine șoptit, sau mai grav, să mă trateze de parcă nici nu aș fi prezentă. Da, JAWS (program ce transformă textul în voce), o pereche de ochelari de soare și faptul că nu mă uit la cei din jur… îi face să mă definească.
Povestea mea începe într-o după-amiază călduță din septembrie ’99, într-un mic orășel din județul Argeș. La nașterea mea, medicii le-au sugerat discret părinților că ar fi mai bine să mă abandoneze într-un orfelinat, întrucât nu voi merge, nu voi auzi, nu voi vorbi și nu voi vedea. Din fericire pentru noi toți, s-au înșelat în aproape toate privințele, cu excepția celei din urmă.
Problema de vedere mi-a influențat semnificativ copilăria. Am avut parte de căzături, de lacrimi, de zâmbete, de momente pe care mi le voi aminti mereu, dar și de seri în care… inocentă îmi întrebam familia: de ce copiii îmi spun că nu văd? Ce înseamnă asta? De ce nu pot să alerg precum ceilalți.
La vârsta de 8 ani aveam să aflu ce înseamnă asta. Cu un ursuleț de pluș, kilograme de incertitudine și teamă am plecat în București, la o școală specială pentru persoane cu deficiențe vizuale. Totul a fost minunat, până când părinții au trebuit să plece înapoi acasă. În momentul ăla aveam impresia că va fi pentru ultima dată când o să-i mai văd, întrucât o să rămân pentru totdeauna în cămin. Firește că asta nu s-a întâmplat, plecând acasă vinerea și reîntorcându-mă lunea.
Experiența în cămin a fost una destul de traumatizantă, cu supraveghetoare care țipau la noi, ne jigneau, cu 10 minute de vorbit la telefon, dar nu voi povesti mai multe, întrucât aș putea scrie romane, iar eu vreau să protejez ochii cititorilor.
După aceea a urmat perioada liceului, perioadă în care m-am dezvoltat semnificativ din toate punctele de vedere. Am început să fac cursuri de teatru, iar pasiunea mea pentru scris m-a făcut să doresc să ne oficializăm relația, deschizându-mi propriul blog.
În momentul actual sunt studentă la Litere, iar facultatea pentru mine a fost dușul rece către o altfel de realitate. A fost începutul care m-a făcut să am sufletul precum o prăjitură cu de toate, dar pot spune din suflet că indiferent de provocările multiple, iubesc ceea ce am ales să studiez.
Multe sunt lucrurile și valorile în care cred din suflet. Cred în puterea miraculoasă a îmbrățișărilor, cred că toleranța este primul pas către schimbare, cred că o cană fierbinte de cafea și cineva alături poate să-ți însenineze ziua. Sunt o fire destul de timidă și îmi trebuie ceva curaj să încep o conversație sau să iau inițiativa, dar atunci când o fac, nimeni nu mai scapă de mine.
Activitățile preferate
Îmi place să le ofer cadouri celor din jur, nimic nu mă face mai fericită decât o strângere de mână sinceră, sau o voce entuziastă. Îmi plac plimbările lungi, seara, acompaniată de prieteni și greieri, pentru că atunci mi se pare că pot să am momente dedicate mie.
Ador să iau în mână un card și să mă plimb prin magazine, cumpârându-mi haine, dulciuri, lucruri care nu-mi trebuie neapărat, dar atunci când mâinile mele ating ceva plăcut, au și luat lucrușorul de pe raft. Bine, aș completa că mi-ar plăcea să plătească altcineva pentru mine, dar… cum asta nu se poate. Încerc, da nu reușesc niciodată să îmi promit după fiecare sesiune că voi face mai rar cumpărături. Îmi dedic cel puțin o oră pe zi studiului, pentru că educația este averea pe care nimeni nu are cum să mi-o ia.
Ador să citesc, iubesc să scriu, să îmi petrec timpul cu prietenii. Iubesc adrenalina, tocmai de aceea sunt prima care spune da parcurilor de distracții. Mi-ar plăcea tare mult ca într-o zi să pot sări cu parașuta, asta este dorința mea în materie de activități extreme.
Visuri și dorințe pentru viitor
Mi-aș dori din tot sufletul să inițiez o campanie, cu exemple, prin care să arăt că aparențele nu întotdeauna te definesc. Îmi doresc din suflet să am puterea de a le schimba percepția oamenilor despre persoanele cu dizabilități. Multe din lucrurile pe care aș vrea să le fac îmi sunt de multe ori obstrucționate tocmai din cauza lipsei de curaj a oamenilor.
Mi-aș dori să contribui la schimbare, accesibilizând mai mult lumea din jurul meu, dar mai ales vorbind și încercând să distrug miturile legate de persoanele cu dizabilități.
Restul lucrurilor pe care mi le doresc cred că le pot face, dacă oamenii pur și simplu s-ar comporta natural.
Oamenii din jurul Deliei
În grupul de prieteni sunt tratată natural și firesc. Indiferent că vorbim de prieteni cu sau fără dizabilități, oamenii nu mă protejează excesiv, nu vorbesc despre mine la persoana a treia, pur și simplu sunt Delia, amuzantă, copilăroasă, prietena căreia îi cer ajutorul atunci când au nevoie.
Da, la început am întâlnit prieteni care au avut ceva rețineri în a mă întreba diverse informații, în a mă aborda, dar după ce am petrecut timp împreună, toate s-au rezolvat și nu am nici o problemă în grupul de prieteni. În restul interacțiunilor însă, lucrurile nu mai sunt tot timpul așa pozitive.
Există oameni care mă percep la fel cum o fac prietenii, comportându-se natural, adresându-mi nelămuririle și întrebările pe care le au, există oameni care în primele interacțiuni sunt puțin nesiguri de cum ar trebui să mă abordeze, dar deschiși și dispuși să privească dincolo de dizabilitate.
Există însă și oameni pentru care prejudecățile nu dispar, oameni care nici măcar nu mi se adresează direct, atunci când vor să-mi transmită o informație, există oameni care refuză să privească dincolo de faptul că sunt însoțită pe stradă și port ochelari de soare iarna.
Da, mi-aș dori ca toleranța să iasă din concediu și să fie prezentă în mai multe suflete, mi-aș dori să am posibilitatea să arăt cine sunt, mi-aș dori ca miturile să fie spulberate, mi-aș dori în locul unei priviri insistente să îmi fie adresată o întrebare.
Pur și simplu mi-aș dori ca oamenii să mă trateze egal, să se comporte natural, pentru că în fond, toți suntem diferiți, dar tocmai diferențele dintre noi ne fac unici.
Avantaje și dezavantaje
Cred că eu privesc puțin mai diferit tot ceea ce se întâmplă în jurul meu. Nu neapărat că îmi propun asta, dar atunci când un simț lipsește, celelalte trebuie să-l suplinească. Poate că am atenție mai ridicată, fiind nevoită să fiu atentă la orice sunet și zgomot, dar în rest… nu cred să existe avantaje.
Dezavantajele sunt destul de multe.
Avem drumuri complet inaccesibile și nesigure pentru persoanele cu deficiențe vizuale. Lipsa de toleranță a celorlalți are și ea un loc fruntaș, percepțiile oamenilor, locuri de muncă spre 0, lipsa sau inaccesibilitatea materialelor educaționale, lipsa semafoarelor cu semnale sonore, iar lista poate continua…
Viața ideală pentru Delia
Îmi doresc să am curajul de a îmi scrie povestea într-o carte, care să aibă o lansare grandioasă, iar dacă ar fi cumpărată și recenzată de cât mai mulți, ar fi ideal. Îmi doresc să am posibilitatea să călătoresc prin lume, să am un job în care să mă simt cu adevărat fericită.
Viața mea ideală e presărată cu oameni wow și clipe memorabile, cu zile în care îmi vin idei revelatoare, pe care să le și pun în practică. Îmi doresc să pot deveni o variantă mai bună a mea în fiecare zi.
Vreau o lume în care oamenii sunt mai toleranți, accesibilitatea e mai prezentă și de ce nu… o zi în care să primesc un telefon în care aș fi anunțată de posibilitatea existenței unui miracol medical și pentru mine.
Aceasta este povestea Deliei de până acum, poveste care continuă să fie scrisă zi de zi. Dacă ai întrebări pentru Delia sau vrei să-i scrii ceva, lasă un comentariu sau trimite un mesaj aici și mă voi asigura că îl primește.
Fiecare dintre noi are povestea sa. Partea cea mai frumoasă este că avem un rol activ, noi suntem și autorul și personajul principal. Avem în fiecare zi o nouă ocazie să scriem o povestioară frumoasă, să adăugăm câteva elemente noi în viața personajului, să-l facem mai complex, mai frumos și fericit. Să ștergem personajele negative, să punem în altă lumină provocările prin care trecem, practic, să facem ce vrem cu povestea noastră.
Povestea ta care este? Îți place? Cum vrei să se dezvolte?
