Interviu cu Diana Cosmin despre tot ce-i fain și fin

diana cosmin
Sursă: finesociety.ro

O citesc pe Diana-Florina Cosmin de când răsfoiam Cosmopolitan în liceu, apoi am trecut la Forbes, mi-a trecut prin mână și Poveștile unei Inimiiar acum citesc pe nerăsuflate fiecare articol publicat pe Fine Society.

Este de aproape un deceniu una dintre principalele mele surse de inspirație și trebuie să recunosc că ziua în care mi-a acceptat invitația pentru acest interviu, a fost una dintre cele mai bune pe anul acesta. 🙂

Dacă mai multă lume ar gândi la fel, cred că lumea ar fi un loc mai frumos, iar zâmbetele s-ar regăsi mai des pe chipurile celor din jur. Îi mulțumesc din suflet pentru interviu și sper să fie și pentru voi o inspirație la fel de mare.

 

Cum a luat naștere proiectul Fine Society și ce îți propui să realizezi cu el?

Diana Cosmin: A început ca o jucărie, ca un loc în care să-mi exprim gândurile și ideile, departe de umbrela unei publicații cunoscute și a unui trust de presă puternic. Mai făcusem asta în trecut, dar ritmul alert din print mă făcuse să-mi ucid în fașă celelalte proiecte personale.

În 2015 mi-am dat seama că am nevoie de un loc al meu, aveam tot felul de idei și concepte care erau prea personale, prea intime pentru a-și avea locul în revistele pe care le făceam, așa că site-ul s-a născut organic. A fost însă un „copil” dorit și planificat: i-am ales numele cu grijă, am lucrat câteva luni la site cu o echipă, am angajat o agenție creativă să-mi facă o identitate vizuală pe gustul meu, n-a fost făcut într-o doară, doar ca să fie.

Ce îmi propun cu el? Viața m-a învățat să nu-mi propun lucruri, fiindcă are tendința de a mă surprinde, iar uneori mă surprinde mult mai frumos decât mi-aș fi putut eu imagina.

Prin urmare, unicul scop e să mă simt eu fericită când scriu și cu ceea ce scriu pe site. Atât.

Ce elemente include, în opinia ta, pachetul de ”fine living” – acele lucruri care ți se par esențiale pentru a trăi viața cu însemnătate? 

D.C.: Dacă mă întrebai acum 2-3 ani, îți făceam ditamai lista de lucruri. Și acum cred în ele, luate separat, dar mi se pare că trăitul vieții cu însemnătate e despre SCĂZUT, nu despre adăugat.

Fine living este, pentru mine, o viață în care îți permiți să-ți tragi sufletul, ai timp de mici tabieturi, nu te cramponezi din 5 în 5 minute de ce se întâmplă în lipsa ta pe social media, nu schimbi ceea ce ești ca să încerci să demonstrezi ceva unei alte persoane, nu alergi după statut, nu te străduiești atât de tare. E o viață mai simplă. Dacă ne-ar reuși măcar 5% din astea, toți am trăi foarte „fine” și fain.

Ai intervievat de-a lungul carierei foarte mulți oameni de succes, milionari și persoane celebre. Ce lecții sau sfaturi ți-au rămas întipărite în minte?

D.C.: Oh, au fost foarte multe. De la fiecare om am plecat cu o lecție, mai mare sau mai mică. În multe situații m-am întors la cuvintele unui om de afaceri intervievat în 2011, care își luase un an sabatic. El mi-a spus atunci ceva ce mi-am amintit în toate momentele grele în care visam să „fug”:

e mult mai simplu să evadezi dintr-o situație grea, decât s-o rezolvi stând în ea. Adevărata provocare e să rămâi în viața ta și să faci ordine în ea în timp ce ea se mișcă, palpită, se derulează. Să fii în mijlocul lucrurilor și să le reordonezi din mers. Oricine poate fugi, dar nu oricine își poate schimba viața rămânând pe loc.

Apoi, am învățat că marea provocare în business și-n viață e să faci lucruri mari cu resurse minime. Cu bani, relații și cheltuială poate oricine, nu e niciun mare talent, dar să faci din puțin mult e adevărata artă. Să cauți soluții deștepte, să-ți pui mintea la contribuție. Și am învățat și că ai dreptul să simpatizezi unii oameni și să-i antipatizezi pe alții. Asta nu te face o persoană rea, te face un om din carne și oase. Nu poți să fii plăcut de toți și să-i iubești pe toți. Dacă ai iluzia asta, undeva e ceva greșit.

Fiind o persoană care a locuit în mai multe țări și a călătorit în și mai multe, ai întâlnit mulți oameni de diferite culturi. Care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat din aceste experiențe? Ce-i unește și ce-i desparte pe oameni?

D.C.: Ceea ce am încercat mereu să învăț de la „străini” a fost firescul, o formă de normalitate și de relaxare pe care noi ca popor n-o prea avem și nu știu de ce.

Suntem agitați, nervoși, îndârjiți, nu lăsăm niciodată garda jos.

D.C.: Pe occidentali îi admir pentru faptul că nu se consumă atât de tare pentru lucruri, le iau mai lejer, nu simt nevoia să bifeze atâtea chestii. Mi se pare mai sănătos pentru psihic. La noi există o foarte mare presiune de a fi perfect, ceea ce e oricum utopic, dar noi tot marșăm pe treaba asta. Suntem pe principiul „totul sau nimic”: trebuie să fii femeia perfectă, angajatul perfect, iubita perfectă, mama perfectă, să arăți tot timpul perfect, să nu cumva să te împiedici sau să te poticnești.

Rateurile sunt mult mai grav sancționate la noi: se arată cu degetul, se râde, se face mișto de alții. În afară, oamenilor nu le pasă atât de tare de ceilalți. Firește că nicăieri nu e paradisul, și acolo oamenii au griji, depresii, obiceiuri rele. Doar că iau viața mai lejer, iar asta face diferența pentru sănătatea lor psihică și fizică.

Ce rutină crezi că ar trebui să urmeze orice persoană pentru a ”îmbătrâni frumos”?

D.C.: Să nu se acrească și să-și mai întoarcă rotițele din când în când. Mama mea are o vorbă, când vede o persoană retrogradă: „Ăstuia i-a stat ceasul”.

Când rotițele se opresc și nu mai vrei să afli nimic nou, să înveți, să înțelegi ceva ce nu era „pe vremea ta” sau cu care nu ai fost familiarizat, atunci sunt slabe șanse să îmbătrânești lin și frumos.

Cel mai trist e să ajungi genul de persoană care, în loc să fie înțeleaptă la bătrânețe și să vadă lumea și oamenii cu mai multă detașare, are impresia că deține adevărul absolut doar prin prisma vârstei. Și care urăște tinerii și îi consideră niște depravați/superficiali/orice alt epitet, fiindcă nu se mai îmbracă și nu se mai comportă ca „pe vremea mea”.

Ce ai adăuga în cazul femeilor, care, în general, au câțiva pași în plus, în special la capitolul îngrijire și frumusețe?

D.C.: Lucruri simple:
demachiere dimineață și seara, fără excepție (n-am adormit niciodată machiată, nici măcar după nuntă, când eram nedormită de aproape 24 de ore și simțeam că pic din picioare);
o cremă bună și potrivită tenului (testați, testați, testați, asta e calea), pe care să o folosească zilnic. Degeaba avem creme de sute de euro, dacă le folosim ocazional, când ne amintim sau avem chef;
un ritual de sportpe care să-l practice regulat. Cel mai bun sport e cel de care te ții, așa că rețetele-minune nu-și au locul. Ceva care le place;
un somn de minimum 6-7 ore pe noapte, neîntrerupt. E incredibil ce diferență face odihna pe chipul unui om;
mâncare puțină și bună (porții cât mai mici și de calitatea cea mai bună pe care și-o pot permite);
mai puțină bârfă, răutate și orice le încruntă și le face riduri.

Foarte pe scurt, care sunt 3 lucruri care te-au impresionat în ultima perioadă? 🙂

D.C.:
– cartea „The Destroyers”, a lui Christopher Bollen, pe care n-am putut s-o las din mână în vacanță;
– o imagine a farului islandez Thridrangar (dacă dați search pe Google, veți înțelege);
– mănăstirea Voroneț, vizitată pentru prima oară în viața mea.
Ce lucruri și activități le-ai recomanda românilor pentru a aduce mai multă educație, bucurie și mulțumire în viața lor?

D.C.: Să simplifice. Casa lor, biroul, mintea, dulapul. Să rămână doar cu lucrurile care îi reprezintă 100%.

Din acel punct își pot construi o viață mult mai bună și pot atrage oportunitățile, conjuncturile și fericirile pe care și le doresc.

Până nu știi cine ești, nu o să vină nimeni să te prindă de guler și să-ți spună.

Iar la final, ce mesaj le-ai transmite persoanelor care își trăiesc viața mai mult pe rețelele sociale, care se preocupă constant de imaginea lor și de părerea altora? Lucruri care, de multe ori, duc la multe comparații, izolare, frustrări și nefericire…

D.C.: Peste 20 de ani, când o să priviți înapoi, veți realiza că lumea asta, care acum vi se pare că e cu ochii pe voi și vă analizează și vă disecă fiecare mișcare, lumea asta nici măcar nu v-a băgat în seamă.

Era prea ocupată să se întrebe ea cum o percep alții, cum o analizează, cum o disecă. E păcat să trăiești pentru altcineva, pentru a demonstra altcuiva lucruri sau pentru a ține pasul cu viețile altora.

Avem o singură viață și e prea prețioasă ca s-o trăim de dragul unor oameni care poate n-au habar de existența noastră și nici nu le pasă.

Pe Diana Cosmin o puteți citi pe Fine Society, locul a tot ce-i fain și fin, sau pe pagina de Facebook.

 

Share this:
Ana Musat
Sunt o idealistă. Visez să schimb lumea sau măcar o mică parte din ea. Optimismul mă face să văd mereu jumătatea plină al paharului. Îmi plac oamenii pozitivi, cu inițiativă și care își trăiesc viața după propriul set de valori.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *