Pentru toți realiștii…

Pentru toți realiștii…

small_sea-sunny-person-beach

Majoritatea pesimiștilor susțin că, de fapt, sunt realiști și că ei știu cel mai bine cum stă treaba cu viața. Nu intru în definiții și nici nu încerc să conving pe cineva că e cu adevărat realist sau pesimist, oricum nici nu aș reuși.  🙂

Am doar o rugăminte. Pentru tine, realistule. Pentru tine, oricum ai fi.

Te rog să nu le mai tai elanul celor din jurul tău, mai ales dacă sunt persoane apropiate.

Dacă un prieten este entuziasmat de ceva ce a citit, văzut sau simțit, nu te grăbi să-l avertizezi tu că e naiv, prost sau cine știe cum doar pentru că e optimist, fericit și speră la ce este mai bun în viață. Crede-mă că nu îl ajuți deloc, dimpotrivă.

Dacă scuza ta este că îl ajuți să nu fie dezamăgit, să îl protejezi, află că îl ajuți mai mult dacă îl susții (sau măcar nu spui nimic) și se lovește singur de greutăți.

Fiecare are dreptul să își dorească să fie fericit și pozitiv 99.99% din timp și să împărtășească asta cu cei din jur. Dar care e dreptul tău să-i spui că nu se poate? De unde știi că, de fapt, că nu poate?

Nu se poate întâmpla nimic rău dacă vrei să fii fericit și ești recunoscător în fiecare clipă pentru tot ce ai, pentru că atâta timp cât respiri, sigur ai multe.

Iar pentru tine optimistule, ai grijă alături de ce oameni alegi să trăiești. Renunță la prieteniile care te trag în jos sau îți dau o energie negativă și înconjoară-te de oameni fericiți, pozitivi și realizați.

Laboratorul de sănătate din Mănăstirea Nera

Laboratorul de sănătate din Mănăstirea Nera

Am descoperit un nou site cu produse de sănătate naturale și cu un strop de …har, acestea fiind preparate cu drag de măicuțele de la Mănăstirea Nera.

produse de sănătate naturale

 

Nera Plant este un laborator care produce de la tincturi și uleiuri, până la săpunuri și creme. Acestea sunt preparate manual, după rețete proprii, menite să vindece sau să prevină numeroase afecțiuni.

Având în vedere că toate produsele sunt 100% naturale din plante locale, ambalate în recipiente de sticlă, iar substanțele active sunt extrase prin macerare la rece, fermentare naturală, extracţii uleioase şi hidro-alcoolice, calitatea lor este garantată.

Produsele sunt împărțite și pe categorii de afecțiuni în cazul în care cauți ceva anume. De exemplu, pentru afecțiuni dermatologice poți vizita această secțiuneÎn plus, toate produsele sunt foarte ieftine, iar dacă alegi să cumperi de la Nera Plant, vei susține și activitatea unui producător local, încurajând astfel dezvoltarea acestei piețe în România.

M-a surprins până și profesionalismul și promptitudinea măicuțelor, care ar putea da lecții de client service multor comercianți. Recomand cu încredere să încerci măcar cu o comandă, pentru a te convinge de calitatea și autenticitatea produselor.

Sursă foto: www.neraplant.ro

Cum să ai un an minunat fără rezoluții

Cum să ai un an minunat fără rezoluții

rezolutii
Am fost cea mai mare împătimită a rezoluțiilor de an nou, de obicei, mai mult sau mai puțin cam aceleași.

Evident că, la final de an, mă simțeam mereu dezamăgită că nu am realizat tot ce mi-am propus, deși realizasem altele și avusesem un an bun, cu experiențe frumoase.

Anul acesta m-am ”vindecat” de liste de obiective de început de an, după ce am avut un sfârșit de 2015 peste așteptări, în care am realizat inclusiv ce nu-mi propusesem.

Asta pentru că pur și simplu am avut o perioadă în care nu mi-am mai propus nimic, obosisem să îmi setez aceleași obiective.

Am ajuns la concluzia că nu realizam tot ce îmi doream pentru că deveniseră lucruri pe care ”trebuia” să le fac, nu pe care mi le doream sau care îmi făceau plăcere.

Ca lecție din 2015, am decis ca singurele rezoluții în 2016 să fie:

1. Să mă trezesc în fiecare dimineață fericită și cu mult entuziasm pentru că am o nouă șansă să fac ce îmi place.

2. Să fiu mai spontană, să spun da mai des și să uit de reguli și ”ce ar trebui să fac”.

3. Să renunț la ego și orice fel de mască, să cunosc cu adevărat oameni și locuri noi, să nu mai judec și să fac strict ce îmi face plăcere, fără să mă intereseze părerea altora.

Cu aceste 3 lucruri simple cred că este imposibil să nu trăiești fiecare zi cu fericire și să nu îți iasă toate.

De multe ori nici nu știm foarte bine ce ne dorim, ne punem pe foaie doar ce ar da bine, ce ar vrea și alții sau ce credem noi că înseamnă succesul sau fericirea. 

Așa că sfatul meu pentru acest an este să te gândești înainte de toate la cum vrei să te simți, nu la ce obiective vrei să bifezi.

rezolutii

Bucură-te de fiecare zi cu tot ce oferă, pune pasiune și dragoste în tot ceea ce faci, indiferent că este vorba de muncă, sport sau gătit și deschide ochii – privește în jur la lucrurile frumoase, la greutățile altora, la povești, oameni și experiențe noi.

Dacă te compari, mereu vei fi mai sus decât cineva și mai jos decât altcineva, așa că trăiește după propriile reguli și după placul inimii. La sfârșitul vieții doar ție va trebui să-ți dai socoteala, nu părinților, nu vecinilor sau colegilor.

Îți doresc un 2016 exact asa cum îți dorești și dacă ai descoperit și tu rezoluții care să te facă mai fericit, te rog să lași un comentariu.